Alegeri pe muchie de cuțit în Israel. Netanyahu luptă pentru supraviețuire
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a pledat miercuri pentru formarea unui "guvern sionist puternic" după alegerile legislative anticipate care îl plasează aproape la egalitate cu rivalul său Benny Gantz. La rândul său, Gantz a lansat un apel miercuri dimineaţă la formarea unui guvern de uniune naţională.
"În următoarele zile, vom demara negocieri în vederea alcătuirii unui guvern sionist puternic", a declarat Benjamin Netanyahu, într-un discurs în plină noapte la Tel Aviv
"Vom negocia cu cel mai mare număr de parteneri pentru a evita formarea unui guvern antisionist periculos (...) Nu va fi şi nu poate să fie un guvern care se sprijină pe partide arabe antisioniste, partide care neagă existenţa însăşi a Israelului ca stat evreu şi democratic", a adăugat el.
Potrivit rezultatelor parțiale, partidul Likud al lui Netanyahu ar obţine în jur de 32 de locuri din cele 120 ale parlamentului (Knesset). Tot 32 a obținut formaţiunea Kahol Lavan (Albastru şi Alb) a fostului şef de stat major al armatei israeliene Benny Gantz.
Însumând mandatele aliaţilor strategici sau potenţiali, cele două partide ar obţine în jur de 55 sau 56 de locuri, departe de pragul minim de 61 necesar pentru alcătuirea unei majorităţi.
Acest calcul plasează partidele arabe israeliene de partea lui Gantz care a declarat că doreşte să discute "cu toată lumea".
Partidul deocamdată "nealiniat" condus de Avigdor Lieberman, creditat cu 8 sau 9 locuri, ar putea înclina balanţa în eventuale negocieri. Liderul formaţiunii naţionaliste laice Israel Beitenu a pledat deja în cursul nopţii pentru un guvern de "uniune naţională", însă fără partidele evreieşti ultraortodoxe.
Gantz a avut la rândul său o declarație bătăioasă, afirmând că Netanyahu ”eșuat”.
"Vom acţiona pentru a forma un larg guvern de uniune care va exprima voinţa poporului (...) Am demarat negocierile şi voi vorbi cu toată lumea", le-a declarat Gantz, cap de listă al formaţiunii Kahol Lavan (Albastru şi Alb), partizanilor săi adunaţi la Tel Aviv, metropola economică a ţării, scrie realitatea.net