Doi oaspeți, două crime comise de gazdă: Unul a fost omorât, altul a rămas fără bani
Un bărbat din Ialoveni care a omorât cu o piatră de construcție consăteanul cu care consumase alcool, iar unui oaspete care adormise la el în casă, îi furase banii din buzunar și telefonul acestuia, va fi condamnat la 13 ani de închisoare.
Totul s-a întâmplat în timp ce consumau băuturi alcoolice la făptaș acasă, între acesta și oaspete s-a iscat un conflict spontan. Ca urmare, gazda la bătut şi i-a aplicat două lovituri în regiunea capului cu o bucată de bolțar. La scurt timp bărbatul a murit.
Un alt episod din trecutul infracțional al făptașului – parte a pedepsei din sentința obținută de procurori – ține de un alt caz în care acesta a primit în vizită un oaspete.
Astfel, în timp ce oaspetele adormise la o oră târzie de noapte, făptașul i-a sustras din buzunar un telefon în valoare de 3000 lei și circa 1500 lei în numerar.
Acesta a fost condamnat de către instanța de judecată la un termen de 13 ani de ispășire a pedepsei cu închisoarea, în penitenciar de tip închis. De asemenea, acesta a fost obligată să plătească peste 15.000 lei pentru cheltuielile de judecată.
Decizia integrală a Curții de Apel Chișinău, va fi pronunțată la 10 octombrie curent.