Zasaviţchi îi sugerează lui Ţîrdea să se angajeze într-un local de alimentaţie publică
Critici dure şi lecţii de negocieri pentru deputatul PSRM Bogdan Ţîrdea. Preşedintele Asociației naționale a restaurantelor, Aneta Zasaviţchi, îi propune parlamentarului să renunţe la activitatea din legislativ şi să se angajeze într-un local de alimentaţie publică. Astfel, ea a ironizat pe seama declaraţiilor făcute de socialist în cadrul unei emisiuni la un post privat de televiziune, despre negocierile purtate cu Fondul Monetar Internaţional. Mai exact, deputatul PSRM a spus că Guvernul a mers pe cea mai scurtă cale şi a acceptat condiţiile FMI ca să nu piardă mult timp pentru negocieri care oricum, în opinia lui, ar fi fost inutile.
Preşedintele Asociației Naționale a Restaurantelor şi a Localurilor de Agrement, Aneta Zasaviţchi, a declarat că Guvernul trebuie să apere interesele economice ale ţării, lucru care nu s-a întâmplat în cadrul negocierilor cu FMI.
Pe pagina de Facebook a Asociaţiei "MĂR", Zasaviţchi s-a adresat către Ţîrdea: "Nu atingeţi şi nu faceţi ceea ce nu înţelegeţi. Tăceţi! Găsăţi-vă un loc de muncă acolo unde ştiţi ce trebuie să faceţi, domnule deputat! Noi putem să vă ajutăm! Avem lipsă de cadre. Instruirea se face gratuit. Uşile noastre sunt mereu deschise, spre deosebire de cele ale Guvernului."
Aneta Zasaviţchi a postat acest mesaj după ce Bogdan Ţîrdea a încercat să apere Guvernul în ceea ce priveşte negocierile cu FMI.
"Guvernul, în această situaţie de criză, a decis să meargă pe o cale cea mai scurtă, pentru a nu pierde timp în aceste negocieri interminabile cu FMI. În consecinţă, Guvernul oricum nu ar fi atins vreun rezultat, FMI oricum ar fi stat pe poziţia sa", a spus deputatul PSRM, Bogdan Ţîrdea.
Guvernul a acceptat majorarea mai multor impozite, inclusiv a TVA-ului pentru HoReCa de la 10 la 20 la sută, în schimbul împrumutului de 46,5 milioane de dolari de la Fondul Monetar Internaţional. Ulterior, angajaţi ai mai multor restaurante şi hoteluri din ţara noastră au organizat proteste împotriva acestor majorări.
Măsurile fiscale au fost dur criticate de reprezentanţii mediului de afaceri. Şi preşedintele Igor Dodon s-a arătat drept un apărător al oamenilor de afaceri, dar, într-un final, a promulgat legea privind modificările fiscale. Acestea vor intra în vigoare din 1 ianuarie 2020.