Ce spune BNM despre declarațiile făcute de Slusari
Solicitat de postul nostru de televiziune, reprezentanţii Serviciului de presă al BNM nu ne-au putut spune dacă instituţia a expediat în adresa comisiei de anchetă a Parlamentului vreun document.
Amintim că în iulie, Comisia parlamentară de anchetă privind investigarea fraudei bancare, a făcut public raportul Kroll 2.
Asta în pofida clauzei contractuale care prevede confidenţialitatea acestui document. Fostul procurorul general, Eduard Harujen, declara atunci că cei care vor publica informaţii din raport riscă să plătească din buzunar sute şi zeci de mii de euro, poate milioane pentru prejudiciul cauzat prin nerespectarea unei clauze contractuale.
Amintim că raportul Kroll 1 a fost publicat de fostul președinte al Parlamentului Andrian Candu acum patru ani.
CITEȘTE ȘI: FRUSTRAREA VĂRSATĂ PE PRESĂ! Slusari foloseşte tribuna Parlamentului pentru a ataca jurnaliştii incomozi