Incendiu grav la Briceni: Un bărbat a murit, iar altul se află la spital
foto: publika.md
Un bărbat a murit, iar altul a ajuns la spital în urma unui incendiu izbucnit într-o casă din satul Coteala, raionul Briceni.
Serviciul de urgenţă a fost alertat în jurul orei 3 dimineaţa, iar la faţa locului au intervenit două echipaje de pompieri.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, într-o cameră a fost depistat cadavrul carbonizat al unui bărbat în vârstă de 53 de ani. Proprietarul locuinței, un bărbat de 52 de ani, a fost transportat la spitalul raional intoxicat cu monoxid de carbon.
Flăcările au distrus mai multe bunuri din casă. Încă nu a fost stabilită cauza producerii incendiului.