Un bărbat a murit în timp ce își cerea iubita în căsătorie. Cum s-a întâmplat TRAGEDIA
Un bărbat a decedat în Tanzania, după ce a încercat să-şi ceară în căsătorie partenera într-un mod original. Acesta a coborât în apa dintr-o cabină scufundată, aflată în complexul hotelier la care erau cazaţi, dar nu a mai reuşit să iasă la suprafaţă, relatează BBC News, citează adevarul.ro.
În filmările realizate de femeie, se poate vedea cum bărbatul a coborât în apa dintr-o cabină specială şi a lipit o cerere în căsătorie scrisă de mână pe sticla care înconjura această încăpere.
"Nu-mi pot ţine respiraţia suficient de mult pentru a-ţi spune tot ce iubesc la tine. Dar…iubesc în fiecare zi mai mult tot ce iubesc la tine", scria pe hârtia pe care o avea în mână bărbatul.
Filmarea arată, în continuare, momentul în care bărbatul scoate un inel din pantalonii săi scurţi şi dispare, apoi, din imagine.
Când reprezentanţi hotelului au ajuns la faţa locului, chemaţi de femeie, nimic nu s-a mai putut face. "Toată lumea este adânc afectată de moartea bărbatului", a precizat managerul hotelului.
"N-a mai apucat să audă răspunsul meu la cererea în căsătorie, care ar fi fost, de un milion de ori, da! N-am apucat să ne îmbrăţişăm şi să sărbătorim începutul restului de viaţă pe care l-am fi petrecut împreună. Cea mai frumoasă zi a vieţii noastre s-a transformat în cea mai oribilă, în cea mai crudă întorsătura a destinului imaginabilă", a scris femeia pe Facebook.