Comisia Electorală Centrală a stabilit tirajul buletinelor de vot la alegerile parlamentare noi din 20 octombrie 2019 pentru secțiile de votare din circumscripțiile electorale nr.48 (or. Slobozia, mun. Tiraspol și Bender) și 50 (la vest de Republica Moldova). Acesta reprezintă un număr total de 70 000 și, respectiv, 310 950 de exemplare.
Pentru secțiile de votare din circumscripția electorală nr.48 vor fi repartizate, în mare parte, cîte 3000 de buletine pentru fiecare. În cazul secțiilor de votare din circumscripția uninominală nr.50, buletinele de vot vor fi distribuite pornind de la numărul estimativ de alegători stabilit în baza informaţiei prezentate de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi a celei acumulate de CEC, dar nu mai mult de 5000 de buletine de vot pentru fiecare secţie de votare.
Toate buletinele de vot tipărite vor fi distribuite consiliilor electorale de circumscripție electorale uninominale, iar ulterior acestea vor fi expediate birourilor electorale ale secțiilor de votare.