CSM contestă decizia Curţii de Apel, care a stabilit data şi ora convocării Adunării Generale a Judecătorilor
Consiliul Superior al Magistraturii contestă la Curtea Supremă de Justiţie decizia de ieri a Curţii de Apel Chişinău prin care a fost stabilită ziua şi ora când trebuie să fie convocată Adunarea Generală a Judecătorilor. Despre aceasta se anunţă într-un comunicat de presă al CSM.
"Cu privire la cererea unor judecători privind convocarea Adunării Generale a Judecătorilor în ședință extraordinară, Consiliul Superior al Magistraturii vine cu următoarele precizări, pentru judecători și publicul larg.
Prin Hotărîrea nr. 3-297/19 din 20 septembrie 2019, Completul de contencios administrativ din cadrul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău a hotărît a admite cererea de chemare în judecată depusă de un grup de judecători împotriva Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil; a obliga Consiliul Superior al Magistraturii să emită actul administrativ individual favorabil cu privire la convocarea Adunării Generale a Judecătorilor (excepționale) la inițiativa a cel puțin 50 de judecători în exercițiu cu proiectul agendei ordinii de zi propuse. Hotărîrea este executorie, dar cu drept de recurs la Curtea Supremă de Justiție în termen de 30 de zile de la pronunțare, prin intermediul Curții de Apel Chișinău.
În acest sens, la 25 septembrie curent la Curtea de Apel Chișinău a fost înregistrată cererea de recurs depusă de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva hotărîrii Colegiului civil și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău nr.3-297/19 din 20 septembrie 2019, fiind solicitat suspendarea executării hotărîrii Curții de Apel din 20 septembrie 2019.
Concomitent, la data de 23 septembrie 2019, pînă la examinarea de către Consiliul Superior al Magistraturii a executării hotărîrii Curții de Apel Chișinău și a chestiunii cu privire la cererea unor judecători privind convocarea Adunării Generale a Judecătorilor în ședință extraordinară, inclusă în agenda ședinței CSM pentru 24 septembrie 2019, Curtea de Apel Chișinău a inițiat, în baza cererii unui grup de judecători, executarea actului, iar la 24 septembrie curent Completul de contencios administrativ din cadrul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău a emis încheierea prin care a dispus: convocarea în ședință extraordinară a Adunării Generale a Judecătorilor la data de 27 septembrie 2019, începînd cu orele 10:00, locație – Casa Sindicatelor, strada 31 August 1989, nr.129, mun. Chișinău; s-a dispus Secretariatului CSM organizarea procesului prealabil desfășurării ședinței extraordinare a Adunării Generale a Judecătorilor. Încheierea poate fi contestată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție în termen de 3 zile.
În contextul celor expuse, Consiliul Superior al Magistraturii informează judecătorii și societatea civilă asupra faptului că, încheierea Curții de Apel Chișinău din 24 septembrie 2019, nu este una definitivă și executorie, fiind cu drept de recurs, iar CSM va uza de dreptul de a o contesta în termenul prevăzut de lege.
Prin urmare, CSM reiterează că încheierea Curții de Apel Chișinău nu poate fi pusă în executare pînă ce Curtea Supremă de Justiție nu se va expune asupra legalității acesteia, în baza recursului depus de Consiliul Superior al Magistraturii."
PUBLIKA.MD aminteşte că marţi Curtea de Apel Chişinău a decis convocarea Adunării Generale a Judecătorilor în data de 27 septembrie, începând cu orele 10:00. Decizia a fost pronunţată de către completul de judecători Angela Bostan, Ecaterina Palanciuc şi Ala Malîi.
CITEŞTE ŞI: RĂSCOALĂ ÎN RÂNDUL MAGISTRAŢILOR! Adunarea Generală a Judecătorilor VA AVEA LOC