Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară despre un cuvânt de origine norvegiană, folosit foarte rar, dacă în general o fi fiind folosit, și totuși atestat de dicționarele explicative ale limbii române.

Este vorba de cuvântul ”quisling”, unul dintre puține cuvinte din limba română care începe cu litera „q” și care se pronunță cvisling sau chisling.

Cuvântul a apărut mai întâi în limba engleză după cel de-al doilea război mondial. În timpul războiului, după cum se știe, Germania nazistă cotropise aproape toată Europa continentală. Dar se mai știe că victoria poate deveni împovărătoare atunci când oamenii înarmați trebuie să stea de veghe la tot colțul în țara cucerită și când toată energia învingătorilor e consumată pentru reprimarea răscoalelor. De aceea țările victorioase preferă să instaleze în statele învinse un guvern care să-i fie loial și să-i execute toate indicațiile.

Între anii 1939 şi 1945 în multe ţări europene au fost înfiinţate regimuri-marionetă loiale Germaniei. Ele au funcţionat în mai multe ţări europene, dar din motive enigmatice, dintre toţi colaboraţioniştii, a impresionat cel mai mult norvegianul Vidkun Quisling, cu toate că nu au fost mai breji, să zicem, Petain în Franţa sau Horty în Ungaria. Probabil că lumea nu se aştepta la trădare din partea unui norvegian, aceşti scandinavi fiind foarte simpatizaţi pentru apolitismul lor plăcut şi calm.  

Între anii 1931 şi 1933 Quisling a deţinut funcţia de  ministru al apărării al Norvegiei. În 1933, după venirea lui Hitler la putere în Germania, a demisionat şi a înfiinţat propriul său partid fascist.  Norvegienii însă erau atât de refractari la fascism, încât la alegeri Quisling şi partidul său nu au obţinut nici un loc în parlament. 

Dar în anul 1940 naziştii au invadat fără avertisment Norvegia şi au învins-o datorită trădării la vârf.  Quisling şi-a exprimat imediat dorinţa de a deveni liderul-marionetă al ţării, a colaborat multilateral cu naziştii şi a continuat acest joc politic până în luna mai a anului 1945, adică până la căderea Reichului. La sfârşitul războiului Quisling a fost arestat, judecat şi în octombrie 1945 executat.  

Probabil că tot atunci cuvântul ”quisling” a devenit substantiv comun în limbile scandinave şi în engleză ca sinonim al cuvântului ”trădător”.

 Apoi a fost preluat şi de alte limbi. Și în dicționarele explicative românești substantivul masculin livresc”quisling” este definit ca ”trădător de patrie și colaboraționist, în special cu hitleriștii”.

Specificarea „livresc” arată că acest cuvânt este utilizat destul de rar în cercuri selecte de vorbitori, scriitori şi cititori. Masele largi preferă să folosească în aceleaşi contexte un alt cuvânt provenit de la un nume propriu, şi anume „iudă”.

În dicţionare figurează substantivul feminin „iudă” cu definiţia „om trădător; om fățarnic, prefăcut”. Deşi e feminin, li se aplică şi bărbaţilor. Provine evident de la numele biblicului vânzător al lui Isus pentru 30 de arginți.  În plus, mai avem din aceeaşi sursă şi verbul „a iudi”, regional şi învechit, dar totuşi existent,   cu sensul  „a îndemna pe cineva să facă ceva rău, a instiga la fapte reprobabile”