Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară despre îmbinarea de cuvinte  “salată de boeuf”, ce desemnează un  preparat culinar care în spaţiul post-sovietic se numeşte „salata Olivier” şi sub această denumire este, ca şi salata de boeuf în România, nelipsit de pe mesele festive de Crăciun, de Paşte, de Anul Nou şi în alte zile de sărbătoare.  

Ca vorbitori de limbă de origine latină, e uşor să ne dăm seama că boeuf (oeu pronunţat ö) este un cuvânt franţuzesc, însemnând bou, iar în acest context culinar, carne de vită. Trebuie precizat că denumirea corectă este salată de boeuf, cu prepoziţia de (nu salată boeuf), adică salată cu carne de vită, nu salată bou sau salată vită.

Termenul “boeuf” face parte din categoria xenismelor, acele cuvinte străine care nu devin româneşti, ci continuă să fie folosite cu scriere şi pronunţie străine. Cuvântul “xenism” provine din limba greacă, unde “xenos” înseamnă “străin”.

Inventatorul salatei de boeuf este belgianul  Lucien Olivier, care era, prin anii 1860, proprietarul unui celebru restaurant din Moscova – Ermitaj. Se pare că reţeta originală, care s-a pierdut, era un fel de salată rusească, făcută din legume, în care se adăugau carne de vânat, raci şi alte delicatese. Când, în anul 1905, restaurantul s-a închis, nimeni nu cunoştea exact reţeta salatei care purta numele autorului, dar diverşi alţi bucătari au preparat-o în felul lor, amestecând legumele, specifice salatei ruseşti – morcovi, păstârnac, cartofi, castraveţi muraţi etc. – cu limbă de porc fiartă, carne de vită sau de pasăre, toate legate cu maioneză.

Salata Olivier a devenit internaţională după anul 1917, în variante sărăcăcioase din pricina penuriei acelor vremuri, fiind cunoscută în unele ţări sub numele de salată rusească - în Spania, Portugalia, Franța, Italia. În engleză însă se numește Olivier salad. Formula salade de boeuf există în franceză, dar este un cu totul alt fel de mâncare.  Salata Olivier s-a răspândit în ţările limitrofe, în Orient, apoi la vest, din Polonia până în America. Românilor nu le-a plăcut numele Olivier și au rebotezat-o salata de boeuf, deşi noi pronunţăm mai greu „boeuf”, aşa cum nu prea putem zice nici „foen” (din germ. Föhn). E pentru că  grupul de vocale “oeu”, destul de răspîndit în limba franceză, redă în scris un sunet inexistent în limba română. Sunetul se obţine aşezând limba ca pentru a pronunţa un “e” deschis şi rotunjind în acelaşi timp buzele ca pentru a pronunţa un “o” deschis.

Ceea ce este original în această salată de vită în variantă românească şi chiar est-europeană sunt murăturile care o disting de rudele ei mai sărace din alte ţări. Şi la noi carnea de vită a început să fie înlocuită de carnea de pui, mai ieftină şi mai uşor de găsit. Aşa s-a ajuns la reţete de genul „salata de boeuf cu carne de pui”. Dar i se mai adaugă şi parizer, şi piept de curcan, astfel că denumirea post-sovietică Olivier pare să fie mai adecvată decât salată de boeuf care desemnează o salată ce conţine multe şi de toate pe lângă carnea de vită, iar uneori chiar şi în locul cărnii de vită.