PUBLIKA TV, tot mai apreciată de cetățeni. Audienţele sunt în continuă creştere
Audienţele Publika TV sunt în continuă creştere, dovadă că ştirile şi programele postului nostru de televiziune sunt tot mai apreciate de telespectatori. Măsurările arată că, în luna septembrie, cota de audienţă în Chişinău aproape s-a dublat faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Este suficient să vedem ce arată cifrele din ultimele zile. De exemplu, luni, 23 septembrie, cel mai urmărit program TV a fost principalul buletin de ştiri al zilei - ”News Room”.
Astfel, la ora 17:00, peste un sfert dintre oamenii din Capitală erau cu ochii pe Publika TV, ceea ce reprezintă o creştere impresionantă faţă de măsurările anterioare.
În acel moment, singura televiziune de ştiri din ţară a bătut la audienţe TOATE celelalte posturi de televiziune monitorizate, inclusiv Prime TV.
Şi la nivel naţional cresc audienţele. Cifrele arată că, luni, peste 9 mii de oameni pe minut urmăreau programele postului nostru de televiziune, tendinţa de creştere faţă de perioadele anterioare păstrându-se şi în zilele de marţi şi miercuri.
Rating-urile Publika TV cresc şi faţă de primele săptămâni ale lunii septembrie. De exemplu, doar în ultimele trei zile, Publika TV a atins aproape cota 6.00, dublu faţă de prima săptămână a lunii septembrie.
Măsurările de audienţă sunt realizate de compania ”AGB Nielsen”.