Mărfuri fără acte de proveniență, în valoare de peste 25 MII DE LEI, ridicate de polițiști (VIDEO)
În cadrul măsurilor demarate de către Poliția Capitalei orientate spre prevenirea și combaterea cazurilor de comerț ilicit stradal, ofiţerii de investigare a fraudelor economice din cadrul Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău au documentat activitatea frauduloasă a unui bărbat în vârstă de 28 de ani.
Astfel în rezultatul măsurilor special de investigație, a fost stabilit că acesta transporta și comercializa în adiacentul pieții ,,Tiraspol” , lenjerie de pat, fără acte ce ar atesta originea și proveniența legală mărfurilor.
Pe data de 18 septembrie angajații din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău au efectuat cercetări la fața locului, atât la depozitul improvizat amplasat pe str. D. Cantemir, cât și în automobilul de model ,,Mercedes”ce aparținea bărbatului și cu care erau transportate mărfurile. Valoarea estimativă a bunurilor materiale depistate și ridicate, constituie aproximativ 25.000 lei.
Polițiștii continuă efectuarea măsurilor speciale de investigații în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și identificării membrilor rețelei de comerț și furnizorilor de materie primă.
Conform legislației în vigoare, persoanele găsite vinovate riscă amenzi de până la 15.000 lei.
- Mărfuri de contrabandă în valoare de peste UN MILION DE LEI, descoperite de vameşi
- Haos la deschiderea unui magazin american: Chinezii s-au luptat pentru carne, lapte şi detergent (VIDEO)
- Poliția vânează turiștii dacă nu își cumpără vinietă din vamă. AMENDA URIAȘĂ primită de un șofer
- Sănătatea locuitorilor Capitalei costă 1200 de lei. Vinovatul de putoarea din Chişinău s-a ales cu o amendă