Litigiul dintre Neymar şi FC Barcelona, în faţa justiţiei spaniole
Atacantul brazilian Neymar şi fostul său club, FC Barcelona, se vor afla vineri în faţa justiţiei spaniole, pentru litigiul legat de prima negociată înaintea transferului record al fotbalistului sud-american la Paris Saint-Germain, în 2017, scrie agerpres.ro.
Potrivit unui purtător de cuvânt al tribunalului, fotbalistul urmează să se prezinte la audiere. Avocaţii săi nu au confirmat acest lucru, însă presa spaniolă a difuzat joi imaginii de la sosirea lui Neymar pe aeroportul din Barcelona.
Această revenire în Catalonia este departe de cea sperată de starul în vârstă de 27 ani, care a încercat întreaga vară să revină pe Camp Nou. O telenovelă urmărită de întreaga lume a fotbalului, dar care s-a încheiat cu un eşec, multiplele oferte făcute de Barcelona clubului parizian dovedindu-se insuficiente pentru realizarea transferului.
Audierea va avea loc la tribunalul din L'Hospitalet de Llobregat, la periferia metropolei catalane şi va fi precedată de încercare de conciliere din partea judecătorului, care a convocat în acest scop cele două părţi.
Afacerea este legată de prima, a cărei valoare exactă nu a fost niciodată dezvăluită, promisă jucătorului în 2016, când Neymar şi-a prelungit contractul cu Barcelona până în 2021, plata urmând să fie făcută eşalonat.
La un an după ce a semnat acest acord, brazilianul a plecat la PSG, pentru suma record de 222 milioane euro, iar clubul catalan a refuzat să-i mai plătească cele 26 milioane euro rămase din primă, acuzând faptul că Neymar nu şi-a respectat contractul iniţial.
Clubul catalan a depus la rândul său plângere împotriva jucătorului, pentru a-şi recupera o parte din prima deja vărsată şi să obţină totodată daune în valoare de 8,5 milioane euro.
După un recurs fără succes în faţa FIFA, avocaţii jucătorului au replicat, reclamând în faţa aceluiaşi tribunal plata integrală a primei.
Potrivit cotidianului El Mundo, această afacere se află şi în vizorul fiscului spaniol, care doreşte să afle dacă Neymar, rezident fiscal în Spania în 2017, şi-a achitat toate impozitele în urma transferului la PSG, care rămâne cel mai scump din istoria fotbalului.