Insula cu dragoni, unde biletul de intrare va costa 1.000 de dolari pe an
Autoritățile indoneziene au decis să nu mai închidă accesul turiștilor străini pe insula Komodo - cunoscută pentru specia de dragoni care trăiește în acest loc. Turiștii pot vizita acest loc, însă cu o condiție: plata unui abonament anual de 1.000 de dolari, informează BBC, citat de digi24.ro.
În acest moment, un bilet pentru accesul pe insulă costă în jur de 10 dolari.
În luna iulie, guvernul local intenționase să închidă accesul turiștilor, pentru protejarea celor 1.700 de dragoni de Komodo și a habitatului în care trăiesc respectivele animale.
Guvernul a revenit asupra deciziei și a decis să transforme insula într-o destinație turistică exclusivistă.
"Acum, cei care vor dori să viziteze insula, vor trebui să plătească o taxă anuală de 1.000 de dolari pe an", a declarat guvernatorul regiunii. "Cred că e chiar ieftin", a adăugat acesta.
Concomitent, autoritățile indoneziene vor spori eforturile pentru conservarea și protejarea speciei dragonilor de Komodo.
Conform agenției indoneziene de știri Antara, vor exista două tipuri de abonamente. Unul Premium, care le va permite turiștilor să viziteze insula Komodo și unul non-Premium, în care turiștii vor putea vizita insulele vecine, care fac parte din Parcul Național Komodo și unde se găsesc, de asemenea, dragoni din această specie, care pot ajunge până la trei metri lungime.
Vor fi instituite, de asemenea, noi reguli legate de traseele și deplasarea în zonă a navelor de croazieră.
Pe insula Komodo trăiesc, în același timp, și 2.000 de localnici.
Parcul Național Komodo este inclus în patrimoniul mondial UNESCO.