PUBLIKA REPORT: Şoferiţa, vinovată de accidentul de pe Alba Iulia, spaima șoselelor timp de zece ani
foto: publika
Femeia care a provocat ieri accidentul cumplit de pe strada Alba Iulia a fost spaima șoselelor timp de aproape zece ani. Cazierul juridic al ei are zeci de contravenții săvârșite în trafic. Printre care provocarea unor situații de accident, conducerea automobilului fără permis sau în stare de ebrietate, ignorarea indicatoarelor, depășirea limitei de viteză, vorbit la telefon în timpul șofatului sau condus fără centură cuplată.
Timp de zece ani, aceasta a fost implicată în cinci accidente rutiere şi are o condamnare la închisoare pe șase luni pentru condus în stare de ebrietate şi fără permis. Ieri aceasta a omorât un om şi a băgat alți 20 în spital după ce mașina ei a intrat într-un troleibuz din cauză vitezei excesive.
Ilie BRICICARU, directorul Observatorului de Siguranță a Infrastructurii Rutiere, şi Constantin MIHALACHI, editor șef autoblog.md, explică de ce astfel de șoferi ajung să terorizeze participanții în trafic si care este prețul pe care îl plătește societatea pentru indiferența şi toleranța de care dă dovadă pe drumuri.