Vladimir Zelenski l-a invitat pe Tom Cruise la Kiev. Despre ce au discutat cei doi
Vladimir Zelenski este implicat în unul dintre cele mai mari scandaluri politice din Washington, dar asta nu l-a împiedicat să se întâlnească cu actorul american Tom Cruise, săptămâna aceasta la Kiev, transmite mediafax.ro.
Zelenski l-a invitat pe Cruise în biroul său de la Kiev luni seara, potrivit unui comunicat de presă al administraţiei sale.
„La invitaţia preşedintelui Ucrainei Volodimir Zelenski, celebrul actor american, director de film şi producător Tom Cruise a ajuns la Kiev”, a transmis administraţia marţi.
Un scurt videoclip de la întâlnirea celor doi arată cum Zelenski, un fost actor, dă mâna cu Tom Cruise. „Arăţi bine… ca în filme”, a spus preşedintele ucrainean.
„Aşa îmi plătesc chiria”, a răspuns Cruise, spre amuzamentul celor prezenţi în birou.
Cruise i-a spus lui Zelenski că era interesat să verifice ce locaţii din Ucraina ar fi potrivite pentru un film. În videoclip, Cruise poate fi auzit cum menţionează străzile pietruite ale oraşelor.
De asemenea, Zelenski a vorbit despre experienţele sale din industria cinematografică şi şi-a exprimat dorinţa ca Ucraina să devină o destinaţie populară pentru producătorii de filme.
„Zelenski a mai spus că Parlamentul a adoptat recent o lege care oferă compensaţii pentru producătorii străini de filme în Ucraina”, a adăugat administraţia.
Vladimir Zelenski, ales preşedinte în aprilie 2019, a fost actor de comedie, scenarist, producător şi politician, iar punctul culminant al carierei sale de artist a fost rolul de preşedinte jucat în satira de televiziune „Slujitorul poporului”, unde un profesor de istorie îşi asuma funcţia de preşedinte al Ucrainei. Ca actor, a apărut în comedii romantice de limbă rusă, precum şi alte două filme din această serie, Primele 8 întâlniri (2012) şi 8 noi întâlniri (2015).
Preşedintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, se află în centrul unui scandal de trafic de influenţă la nivel înalt în care este implicat Donald Trump care şi-ar putea pierde funcţia după ce, conform unei stenograme oficiale, i-a cerut în mod repetat să lanseze o investigaţie care să vizeze activităţi ale fostului vicepreşedinte SUA Joseph Biden şi ale fiului acestuia, Hunter Biden.
Camera Reprezentanţilor din SUA a lansat o investigaţie parlamentară care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii preşedintelui Donald Trump. În cadrul investigaţiei, Camera Reprezentanţilor i-a trimis citaţii secretarului de Stat Mike Pompeo prin care îi solicită să ofere toate documentele referitoare la contactele preşedintelui Donald Trump cu Ucraina.