Premierul britanic: Regatul Unit va ieşi din UE la 31 octombrie orice ar fi
foto: publika.md
Premierul britanic Boris Johnson a anunţat miercuri, la Manchester (nord-vestul Angliei), că Regatul Unit va părăsi Uniunea Europeană pe 31 octombrie ''orice ar fi'', transmit Reuters şi AFP.
''Ceea ce lumea întreagă vrea este să încheiem acest subiect şi să trecem la altceva. Iată de ce noi vom ieşi din UE la 31 octombrie orice ar fi'', a declarat şeful guvernului britanic în cadrul congresului Partidului Conservator, desfăşurat la Manchester, scrie agerpres.ro.
Johnson a spus că va prezenta Uniunii Europene ''un compromis din partea Regatului Unit'' şi a cerut blocului comunitar ''să facă un compromis la rândul său''.
El a precizat că propunerile sale exclud controalele la frontiera irlandeză.
În luna august, Boris Johnson a amânat până la 14 octombrie Discursul Reginei, ceea ce a însemnat practic suspendarea activităţii parlamentului, el sperând că astfel deputaţii britanici nu vor avea timpul necesar pentru măsuri care să împiedice retragerea din UE fără acord pe 31 octombrie.
Totuşi, în cele câteva zile de la începutului lui septembrie când s-a putut reuni, legislativul a reuşit să adopte o lege care-l obligă pe Johnson să ceară o nouă amânare a Brexitului până la 31 ianuarie 2020, dacă până la 19 octombrie nu reuşeşte să obţină un nou acord cu UE sau nu primeşte aprobarea parlamentului pentru o retragere fără acord.