Universitatea de Medicină şi Farmacie Nicolae Testemiţanu şi-a ales un nou rector
Universitatea de Medicină şi Farmacie Nicolae Testemiţanu şi-a ales un nou rector. Este vorba despre Emil Ceban, profesor universitar, doctor habilitat în medicină şi fost prorector al instituţiei. Pentru candidatura sa au votat 541 de persoane, ceea ce constituie aproape 62 la sută din numărul total al celor cu drept de vot.
În premieră, în instituţia superioară de învăţământ au fost organizate cabine de votare. Actualmente, Emil Ceban este șeful Catedrei de urologie și nefrologie chirurgicală și președintele comisiei de atestare a medicilor urologi, nefrologi și andrologi a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. El urmează să fie confirmat în funcţie prin ordinul ministrului Sănătăţii, în termen de cel mult trei luni.
Predecesorul său, Ion Ababii, a fost rector timp de 20 de ani, iar mandatul său a expirat în data de 9 octombrie.