Purtăm zi de zi tricoul. A devenit o piesă vestimentară de bază și nici nu ne-am putea imagina cum ar arăta ținutele noastre fără el. Cu toate acestea, nu sunt mulți cei care îi știu istoria.

În anul 1904, Cooper Underwear Company anunța lansarea unui nou produs vestimentar pentru burlaci, prin intermediul unei reclame. În fotografia „înainte” era un bărbat care își ascundea rușinat ochii de aparatul de fotografiat. Toți nasturii lenjeriei sale de corp erau căzuți și gulerul era prins cu ace de siguranță. În fotografia „după”, apărea un bărbat relaxat, care fuma o țigară și purta „lenjerie de corp pentru burlaci”, suficient de elastică încât să fie trasă pe cap, fără să aibă nevoie de nasturi. „Fără ace de siguranță, fără nasturi, fără ac și ață”, era sloganul destinat să-i cucerească pe burlacii care nu se pricepeau să coasă, potrivit New York Times, citează eva.ro.

Bluza fără nasturi a devenit piesă obligatorie în Marina Militară

Probabil cineva din Marina Militară a Statelor Unite a văzut elementul practic al noii invenții pentru că anul următor au fost instrucțiuni clare ca toți soldații să poarte cămăși de corp fără nasturi pe sub uniformă. În curând, mii de bărbați au fost familiarizați cu confortul unei bluze elastice, fără nasturi.

Deși Cooper Underwear Company a făcut gulerul elastic faimos, nu se poate spune că a inventat tricoul. Acesta a evoluat treptat din bluzele cu mânecă lungă pe care bărbații le purtau pe sub haine în secolul XIX. Tot mai mulți producători au încercat apoi să creeze haine elastice, care puteau fi întinse și trase pe cap, pentru ca apoi să revină la forma inițială.

În 1890, bluza din bumbac era considerată în continuare o piesă de lenjerie de corp, iar purtarea ei în public era un gest scandalos. În unele state, purtarea în public a bluzei care semăna a lenjerie de corp era interzisă prin lege.

Scriitorul F. Scott Fitzgerald a menționat prima dată tricoul în scris

Treptat, bluza cu guler elastic a început să „prindă”, devenind tot mai populară.

În 1920, piesa vestimentară a renăscut sub un alt nume, datorită scriitorului F. Scott Fitzgerald. Potrivit Dicționarului Oxford, autorul a fost primul care a folosit cuvântul „T-shirt” în scris. Apare în romanul „The Side of Paradise”/„Dincoace de Paradis”, într-o listă cu obiecte pe care un personaj le ia cu el la internat. Fitzgerald a presupus că termenul este familiar cititorilor săi și că l-ar asocia cu tineretul rebel din școlile americane. Cuvântul T-shirt (cămașă T) este cel mai probabil derivat de la forma T a acestei piese vestimentare.

În limba română, cuvântul „tricou” este derivat din franțuzescul „tricot”, țesătura împletită din fibre textile din care se realiza tricoul.

Până în anii '40, tricoul devenise o piesă reprezentativă în liceele americane. Adolescenții aveau dulapurile pline cu tricouri, pe care le personalizau cu petice cusute sau franjuri.

Măsurile tricourilor devin tot mai mari

"Un tricou larg din anii '70 pare foarte mic acum. Toată lumea era slabă și tricourile erau strâmte atunci. Industria hainelor a schimbat mărimile aproape o dată la zece ani. În prezent tricourile sunt mai largi și mai lungi. Atunci când organizăm licitații, ne asigurăm că dimensiunea tricoului este întotdeauna specificată. Se măsoară tricoul de la un subraț la altul și de la baza gâtului la marginea de jos. Astfel clienții știu exact mărimea corectă, pentru că ar putea să cumpere un tricou large și să se aleagă cu ceva foarte mic", a declarat pentru nytimes.com Jacques Van Gool, proprietarul unei case de licitații.