Transportatorii din nou ies la PROTEST. Nu sunt mulţumiţi de soluţiile Ministerului Economiei
Transportatorii anunță un nou protest în Piața Marii Adunări Naționale. Peste 200 de şoferi spun că vor veni în PMAN în data de 9 octombrie, pentru a cere majorarea tarifelor pentru o călătorie. În prezent, prețul pentru un kilometru este de 48 de bani, iar aceştia solicită nu mai puţin de 70 bani pentru un kilometru.
Anunțul a fost făcut printr-un comunicat de presă, de către reprezentanţii Asociaţiei Patronale a Operatorilor de Transport Auto împreună cu reprezentanţii companiilor de transport de pasageri.
Ultimul protest al acestora a fost în data de 12 septembrie, tot în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Atunci peste 100 de şoferi au venit la volanul autobuzelor şi microbuzelor pentru a se face auziţi. În faţa lor nu a ieşit nici un reprezentant al guvernului dar, printr-un comunicat de presă, Ministerul Economiei a precizat că specialişti instituţiei examinează argumentările transportatorilor privind necesitatea majorării tarifelor, dar, până în prezent nu a fost anunţată nici o decizie în acest sens.