Topul celor mai bune țări din lume în care să te muți. Unde sunt cele mai bune condiții de muncă și pentru a crește o familie în 2019
Găsirea unei țări noi pentru a te muta nu este o sarcină ușoară. Pentru a lua o astfel de decizie trebuie să iei în considerare criterii precum nivelul de trai, viața socială și perspectivele de angajare.
De aceea, în fiecare an, rețeaua InterNations, formată din persoane stabilite în alte țări, le cere oamenilor din 187 de țări și regiuni să evalueze diverse aspecte vieții departe de casă. Acestora li se cere să evalueze costul vieții, calitatea serviciilor medicale, dar și cât de ușor este să își faci prieteni, scrie Business Insider.
În acest an, rețeaua a intervievat peste 20.000 de persoane expatriate din întreaga lume despre viața lor și a realizat un clasament al celor mai bune țări în care să te muți. Deși România nu se află în top 30, vecina noastră de la sud de Dunăre, Bulgaria. Aceasta ocupă locul 11 în top. Lista celor mai bune 15 țări în care să te muți
15. Noua Zeelandă – pare ideal pentru familiile de străini, având în vedere calitatea înaltă a sistemului medical, a educației și programul de lucru.
14. Israel – Străinii din Israel sunt mulțumiți în general de locurile lor de muncă și spun că există întotdeauna ceva de făcut în timpul liber.
13. Panama – Cei stabiliți în Panama par în general foarte mulțumiți de joburile lor. Oamenilor le plac orele de lucru și echilibrul dintre viața profesională și securitatea locului de muncă.
12. Luxemburg – Majoritatea străinilor de aici sunt mulțumiți de perspectivele lor de carieră și de siguranța locurilor de muncă. În plus, calitatea vieții de aici este bună.
11. Bulgaria – Străinilor din Bulgaria le place costul scăzut al vieții și spun că este ușor să te integrezi în viața socială. Un minus este reprezentat de bariera lingvistică, limba bulgară fiind greu de învățat. De asemenea țara a pierdut puncte la capitolul economie și stabilitate politică.
10. Cehia – Străinii de aici sunt mulțumiți de costul vieții și de asistența medicală din țară. Totuși, populația locală a fost descrisă ca fiind în general neprietenoasă.
9. Malaezia – Expații din Malaezia spun că câștigă mai mult decât suficient pentru a-și acoperi nevoile zilnice ale gospodăriei și că este ușor să te stabilești aici și să-ți faci prieteni noi.
8. Ecuador – Străinii aici sunt cei mai fericiți din lume și spun că costul vieții este scăzut. Totuși oportunitățile de muncă și carieră reprezintă un minus în această țară.
7. Bahrain – Perspectivele de carieră sunt bune în Bahrain, iar mediul este bun pentru familiile cu copii. De asemenea, expații spune că este ușor să-ți faci prieteni și să te stabilești fără a vorbi limba locală, araba.
6. Singapore – Integrarea în societate este facilă aici, deoarece majoritatea locuitorilor vorbesc limba engleză, și de asemenea orașul stat este foarte sigur. Aproape toți respondenții spun că sunt mulțumiți de sistemul local de transport al orașului și că este ușor să călătorească în regiune.
5. Spania – Asistența medicală spaniolă este accesibilă și de înaltă calitate, iar localnicii sunt foarte primitori cu familiile care au copii. Totuși, expatriații spun că își fac griji pentru economia țării și pentru perspectivele de carieră.
4. Mexic – Străinii spun că localnicii sunt prietenoși, iar costul și calitatea sistemului medical și al educației copilului sunt bune.
Cu toate acestea, mulți respondenți spun că își fac griji pentru siguranța personală.
3. Portugalia – Vremea din Portugalia este foarte bună, iar în oamenii sunt foarte prietenoși. De aceea este foarte ușor pentru străini să se stabilească aici. Un alt mare plus îl reprezintă costul relativ scăzut al vieții în Portugalia. Cu toate acestea, doar jumătate dintre respondenți au fost mulțumiți de perspectivele de carieră și securitatea locurilor de muncă în țară.
2. Vietnam – Viața în Vietnam este accesibilă, iar venitul este mai mult decât suficient pentru a acoperi costurile zilnice. Oamenii de aici sunt de asemenea mulțumiți de oportunitățile lor de carieră.
1. Taiwan – Cetățenii străini care s-au mutat aici, laudă calitatea vieții, accesibilitatea și calitatea asistenței medicale, siguranța și perspectivele de carieră, scrie LIBERTATEA.RO.