Vizită SECRETĂ la Moscova. Şarco a discutat cu omologii ruşi despre schema de spălare a banilor implementată în Moldova de Platon
Şeful Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, Vasile Şarco, a mers, la începutul lunii, la Moscova. Oficialul a discutat cu omologii săi inclusiv despre "Laundromatul rusesc", schema de spălare a banilor implementată în Moldova de Veaceslav Platon, condamnat la ani grei de puşcărie.
Întâlnirea cu reprezentanţii Serviciului Federal pentru Monitorizarea Financiară a avut loc în data de 1 octombrie. Straniu este că anunţul despre discuţii a fost făcut de instituţia din Rusia, în timp ce serviciul moldovenesc s-a făcut că a uitat să anunţe opinia publică despre această vizită.
Solicitat de Publika TV, şeful Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, Vasile Şarco, a încercat totuşi să se justifice şi a dat vina pe site-ul instituţiei, care, potrivit lui, este nefuncţional acum şi va fi reactualizat în câteva zile. Oricum, spune Şarco, reprezentanţii ţării noastre au avut anul acesta cel puţin 10 întrevederi în Federaţia Rusă. Laundromatul rusesc a afectat ţara noastră în perioada anilor 2010 - 2014.
Schema, potrivit mai multor investigații jurnalistice, a fost aplicată în Moldova de Veaceslav Platon. Aceasta consta în confiscarea prin decizii de judecată a sute de milioane de dolari de pe conturile bancare ale unor firme din Federaţia Rusă şi transferarea lor în bănci din țara noastră şi Letonia, care mai apoi erau trecute la noii proprietari.
În acea perioadă, Platon, care a fost numit raiderul numărul unu în CSI, ar fi spălat prin banca moldovenească pe care o controla în jur de 20 de miliarde de dolari.
Potrivit presei, tot Veaceslav Platon ar fi şi autorul miliardomatului moldovenesc, prin intermediul căruia milioane de dolari au fost sustraşi din sistemul bancar. În 2017, Veaceslav Platon a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari în dosarul Băncii de Economii, dar şi pentru infracţiuni similare.
Anterior, în presă au apărut informaţii că el ar fi gata să plătească până la 10 milioane de dolari deputaților din Alianţa Kozak PSRM-ACUM, pentru a fi ajutat să iasă din închisoare.
La mijlocul lunii august, Maia Sandu declara că Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, condus de Vasile Şarco, sabotează Guvernul şi nu furnizează informaţii ce ţin de investigarea fraudei bancare și alte scheme de corupție.
Recent, premierul a anunţat că instituţia a devenit cooperantă şi că activitatea directorului este monitorizată.
Actualitate