Planuri mărețe. Năstase spune că dacă va ajunge la primărie va cumpăra cel puţin 100 de autobuze
Modernizarea semafoarelor şi a iluminatului public, reabilitarea staţiilor de transport şi reanimarea transportului public din Chişinău. Sunt doar câteva dintre obiectivele anunţate de Andrei Năsase, candidatul blocului ACUM, la alegerile locale din Chişinău.
Năstase spune că dacă va ajunge la primărie va cumpăra cel puţin 100 de autobuze, inclusiv electrice şi va insista pe construcţia a noi linii de troleibuz. Toate aceste eforturi au menirea de a scăpa oraşul de ambuteiaje, mai spune Năstase, care nu a ezitat să se laude cu un proiect pilot în acest sens, pe care l-a implementat în vreme cât era ministru de interne.
"Activarea de benzi reversibile pe modelul celor două proiecte - pilot pe care le-am iniţiat la strada Alecu Russo şi strada Vasile Lupu. Proiecte, care au fost apreciate de către locuitorii Capitale", a declarat candidatul blocului "ACUM", Andrei Năstase.
Anterior, Năstase a mai propus o soluţie "neobişnuită" pentru rezolvarea problemei ambuteiajelor din Chişinău. Acesta spunea că programul de muncă al bugetarilor ar trebui să înceapă la ora şapte, iniţiativă criticată dur de internauţi. Năstase se lăuda că oraşul e mult mai liber la aceste ore şi spunea că ştie din propria experienţă de acest lucru, pentru că pleacă la muncă devreme.
Reporterul postului nostru de televiziune a mers într-o dimineaţă să vadă la ce oră iese Năstase din casă, încă în vremea când activa în calitate de ministru de interne, astfel, am constatat că acesta a plecat la muncă aproape de ora opt.