Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor a SPĂLAT URMELE. Iată dovada
Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor spală urmele.
Recent, PUBLIKA a scris despre faptul că şeful Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, Vasile Şarco, a mers la Moscova, unde s-a întâlnit cu omologii săi şi a discutat despre "Laundromatul rusesc". Evenimentul a avut lor în data de 1 octombrie, dar reprezentanţii Serviciului nu au mediatizat subiectul. Presa din Moldova a aflat despre această întrevedere din anunţul făcut de instituţia din Rusia.
Solicitat de Publika TV, şeful Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, Vasile Şarco, a încercat totuşi să se justifice şi a dat vina pe site-ul instituţiei, care, potrivit lui, este nefuncţional.
Ca prin minune, astăzi site-ul Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor a devenit funcţional şi a fost publicat comunicatul de presă despre vizita la Moscova. De menţionat însă, că noutatea a fost publicată cu data de 4 octombrie, ceea ce nu corespunde adevărului.