CRIMĂ ODIOASĂ la Teleneşti. Un bărbat care şi-a omorât vecinii şi-a aflat SENTINŢA
Un bărbat din raionul Telenești a fost condamnat la închisoare pentru omorul a doi vecini, la care se refugiase concubina acestuia.
Potrivit procurorilor, totul s-a întâmplat după ce condamnatul şi colegii săi de muncă au consumat alcool. Ca urmare, în urma unei cerţi cu concubina, aceasta s-a refugiat la vecini. Făptașul, totuși, a venit la aceștia în noaptea celei de-a doua zile, împreună cu un amic, pentru a lua femeie acasă. Agresorul a deteriorat ușa vecinilor, ceea ce a generat un alt conflict. Astfel, cei doi l-au lovit pe vecin și concubina acestuia cu o bucată de lemn, până au căzut la pământ.
Între timp, femeia a părăsit casa victimelor la care se refugiase. Ulterior, când făptașul a revenit la victime, a văzut că acestea au decedat și a chemat oamenii legii, care au investigat cauza.
Învinuitul va sta 30 de ani după gratii.