Doi deputaţi de la ACUM au semnat PENTRU anchetarea lui Igor Dodon. Cine sunt aceştia
Foto: Parlament // PUBLIKA.MD
canal tv
Doi deputaţi din Blocul "ACUM" au semnat pentru iniţiativa legislativă a lui Octavian Ţîcu cu privire la anchetarea şefului statului Igor Dodon. Este vorba despre Lilian Carp şi Iurie Reniţă.
"Până la ora 17:00, când se închide Cancelaria Parlamentului, inițiativa legislativă privind constituirea Comisiei pentru investigarea acțiunilor de trădare de patrie comise de Igor Dodon, a fost semnată de doi deputați ai Blocului ACUM - dnul Carp Lilian și dnul Iurie Reniță!", a scris Ţîcu pe Facebook.
Deputatul neafiliat Octavian Țîcu cere anchetarea președintelui Igor Dodon pentru trădare de patrie, pentru că ar fi primit bani din Rusia şi ar fi promovat interesele Moscovei. Potrivit lui Ţîcu, șeful statului a încălcat Constituţia și jurământul depus în fața cetățenilor. Deputatul a înaintat o inițiativă legislativă în acest sens şi a propus crearea unei comisii de anchetă. Preşedinţia nu a vrut să comenteze aceste acuzaţii.