Un moldovean s-a făcut de RUŞINE într-un oraş din Italia. Ce a decis poliţia, după acest caz
Un moldovean, în vârstă de 32 de ani, a fost reţinut, pentru furt de haine dintr-un magazin din orașul Rimini, Italia.
Potrivit presei străine, tânărul a intrat în magazin, şi-a ales mai multe articole vestimentare, sub pretextul de a le măsura. Însă, în timp ce se plimba prin magazin, acesta le-a trezit suspiciuni angajaţilor, care au urmărit cu atenţie acţiunile suspectului.
Într-un final, moldoveanul ar fi îmbrăcat toate hainele pe el și a ieșit din magazin fără să le achite. Acesta a fost strigat din urmă, însă nu s-a oprit şi a luat-o la fugă. Totuşi, a fost reţinut de forţele de ordine.
Fiind dus la un post de poliţie, acesta a returnat bunurile furate, în valoare de 400 de euro. Suspectul nu este la prima batere, anterior fiind reţinut pentru infracţiuni similare.
Moldoveanul a primit interdicţia de a se afla pe teritoriul orașului Rimini.