Accident cu implicarea unui autobuz la Roma. Aproape 30 de oameni au fost răniţi
foto: rotalianul.com
Douăzeci şi nouă de oameni au ajuns miercuri la spital, dintre care nouă cu răni grave, după ce un autobuz aglomerat a intrat într-un copac în nordul Romei, scrie agerpres.ro.
Accidentul s-a produs în jurul orei 9 dimineaţa (07.00 GMT) pe Via Cassia, a precizat agenţia italiană de presă ANSA.
Compania de transport public ATAC a menţionat într-un comunicat că investighează "cauzele acestui grav accident" şi a prezentat scuze.
Capitala italiană are o problemă veche cu transportul public, notează dpa. ATAC este în pragul falimentului, flota sa este învechită şi nu mai puţin de 25 de autobuze ale sale au luat foc de la începutul acestui an.
Nici reţeaua de metrou a oraşului nu stă prea bine, având în vedere infrastructura depăşită şi întreţinerea deficitară, ilustrate de defecţiuni la scările rulante şi închiderea unor staţii.

- ACCIDENT GRAV în raionul Ungheni. O fetiţă a murit, iar alte trei persoane, pe patul de spital (FOTO/VIDEO)
- DETALII NOI despre victimele accidentului de la Ungheni. Ce spun medicii
- Accident violent în apropiere de Cricova. O maşină, făcută zob (FOTO)
- Accident grav în centrul Capitalei. O femeie a fost spulberată de pe şosea (FOTO/VIDEO)