Tânăr şi neliniştit. Motivul pentru care un minor a fost reţinut de către oamenii legii (VIDEO)
Tânăr şi neliniştit. Un băiat de 16 de ani, originar din comuna Băcioi, este suspectat de comiterea a două furturi. Incidentele au avut loc în data de 28 septembrie, pe strada Albișoara din Capitală.
În primul caz, un bărbat a comunicat că din subsolul apartamentului unde locuiește i-au fost sustrase mai multe bunuri. La fața locului s-a deplasat grupa operativă pentru stabilirea circumstanțelor. Potrivit oamenilor legii, tânărul a pătruns în interior prin forțarea geamului, de unde a sustras mai multe instrumente pentru construcții, cauzând un prejudiciu în sumă de 8.800 de lei.
La scurt timp, suspectul a pătruns și într-un automobil parcat pe acceaşi stradă, de unde a furat mai multe bunuri. Prejudiciul este estimat la 3.500 lei.
În urma acțiunilor de investigații demarate de către oamenii legii, în data de 1 octombrie, suspectul a fost reținut și condus la inspectorat.
Individul și-a recunoscut vinovăția comunicând polițiștilor că a vândut o parte din bunurile sustrase. Anterior acesta a fost cercetat penal pentru furturi și consum de droguri.
Acum, tânărul este cercetat penal pentru furt, infracțiune ce se pedepsește cu amendă de până la 67.500 lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 ore la 240 ore sau cu închisoare de până la patru ani.