(VIDEO) 11 tinere din Republica Moldova, exploatate sexual în Grecia. Erau obligate să ofere servicii sexuale la 80 de clienţi pe zi
În rezultatul măsurilor întreprinse în perioada august-septembrie 2019 a fost identificat un grup criminal organizat, specilizat în traficul de persoane în scop de exploatare sexuală a tinerelor originare din Republica Moldova pe teritoriul Greciei, prin racolarea, transportarea, adăpostirea şi exploatarea acestora. Aceştia sunt învinuiţi de crearea unui grup criminal organizat de trafic de copii şi trafic de fiinţe umane.
"În luna august curent, la linia fierbinte a Centrului Internaţional "La Strada" a parvenit un apel telefonic a unei persoane care a comunicat că fiica sa se află în pericol, este ţinută într-un local din oraşul Atena, Grecia, unde este exploatată în industria sexuală. Pe cazul dat a fost sesizat Centrul pentru trafic de persoane. Ofiţerii au sunat omologii din Atena, care au iniţiat investigaţiile pe acest caz" a menţionat şeful interimar la Centrul pentru combaterea traficului de persoane, Artur Degteariov.
În cadrul investigaţiilor s-a stabilit că grupul criminal a fost compus din recrutori, cetăţeni ai Republicii Moldova şi ai Albaniei. Pentru a camufla aflarea ilegală a victimelor pe teritoriul Greciei, membrii grupului criminal au organizat confecţionarea actelor de identitate false româneşti, precum şi realizau căsătorii fictive ale victimelor cu cetăţeni din Grecia, astfel asigurând prezenţa victimelor în perioadă îndelungată pe teritoriul Greciei.
"Capul reţelei este un cetăţean al Albaniei în vârstă de 36 de ani, fiind urmat în schema ierarhică de 14 persoane originare din diferite ţări, precum Albania, Grecia, Ucraina, Germania, Bulgaria, 4 cetăţeni moldoveni care reprezintă un bărbat şi trei femei, cu vârste cuprinse între 28 şi 31 de ani. Fiecare membru al grupului criminal aveau un rol bine determinat, fiind respectat cu stricteţe verticalitatea ierarhică şi atribuţiile funcţionale ale acestora. Victimele erau racolate de pe teritoriul Republicii Moldova şi ulterior transportate în oraşul Atena, unde erau exploatate sexual în scop comercial în 10 case de toleranţă administrate direct de către membrii grupului criminal de origine albaneză. Victimele au fost supravegheate atât fizic cât şi prin intermediul camerelor video. La moment au fost identificate 11 victime din Republica Moldova, dintre care trei au fost racolate şi la vârsta minoratului", a spus şeful interimar la Centrul pentru combaterea traficului de persoane.
Fiecare victimă era impusă să deservească pe zi între 25 şi 80 de clienţi, serviciile sexuale fiind acordate timp de 10 minute pentru fiecare persoană contrar sumei de 20 de euro. Din venitul obţinut, fiecărei tinere exploatate îi reveneau 15 euro pe schimb, iar restul surselor financiare erau distribuite între membrii grupului criminal.
"Drept urmare a exploatării sexuale abundente, una dintre victime a avut necesitatea unei intervenţii chirurgicale la organele de reproducere. Victimelor le-au fost administrate inclusiv pastile hormonale pentru a micşora perioada ciclului menstrual, respectiv prelungind perioada exploatării sexuale", a comunicat, Artur Degteariov.
La acestă etapă în cadrul urmăririi penale au fost audiate amănunţit trei părţi vătămate, una dintre care este minoră.
"Persoana care a recrutat şi a transportat fata minoră pe teritoriul Greciei este cetăţean al Republicii Moldova, care la moment se află în arest preventiv. Trei dintre victime au fost audiate şi repatriate, iar celorlalte victime li se acordă asistenţă psihologică. În rezultatul unor percheziţii pe teritoriul Greciei au fost reţinute 15 persoane, dintre care şase sunt în arest preventiv. Totodată la domiciiliile traficanţilor au fost depistaţi bani în sumă de peste 70 de mii de euro precum şi alte bunuri obţinute pe cale ilegală", a spus procurorul, Nadejda Barbalat.
Dacă va fi demonstrată vinovăţia bărbatului învinuit din Republica Moldova, acesta riscă detenţie pe viaţă.