Moscova i-a cerut Washingtonului ca toţi militarii americani să părăsească Siria
Rusia a cerut joi ca orice soldat american rămas în Siria să părăsească această ţară, denunţând totodată SUA drept forţă de ocupaţie a Siriei devastate de război, scrie agerpres.ro.
''În ce priveşte prezenţa soldaţilor americani în Siria, poziţia noastră este binecunoscută. Numai unităţile ruseşti sunt prezente în Siria în mod legitim, la cererea conducerii Siriei'', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
SUA şi-au retras brusc forţele din nordul Siriei la începutul acestei luni, cu câteva zile înainte ca aliatul ei din NATO, Turcia, să înceapă o ofensivă militară împotriva miliţiilor kurde din regiunea protejată anterior de trupe americane.
Rusia, principalul aliat al regimului sirian, a ajuns săptămâna aceasta la un acord cu Turcia care prevede că cele două ţări vor controla în comun părţi din nordul Siriei vizate de ofensiva turcă, fiind astfel oprită această ofensivă, dar în acelaşi timp militanţii kurzi se văd astfel forţaţi să părăsească respectivele zone.
Preşedintele Donald Trump, care a ordonat retragerea trupelor americane din Siria, a declarat într-un mesaj televizat că efective reduse ale trupelor americane vor rămâne totuşi în Siria, în special pentru a proteja instalaţiile petroliere.
- SUA trimite în Lituania aproximativ 500 de militari pentru a descuraja Rusia
- Mark Esper: Washingtonul intenţionează să-i readucă în SUA pe militarii americani care se retrag din Siria
- Rusia se mărește din cauza schimbărilor climatice: Au fost descoperite cinci insule
- Trump deblochează un ajutor de 4,5 milioane de dolari acordat Căştilor Albe din Siria