METEO 26 octombrie 2019: Ceaţa densă va pune din nou stăpânire pe întreaga ţară
Ceaţa densă va pune din nou stăpânire pe ţară şi se va menţine până astăzi la amiază. Meteorologii au continuat avertizarea cod galben în acest sens. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, vizibilitatea va fi redusă, până la 200 de metri.
Astăzi, în ţară cerul va fi variabil. La Briceni și Soroca se vor înregistra 15 grade, iar la Bălți cu un grad mai mult. La Orhei vor fi 17 grade, iar la Tiraspol 18. La Leova maxima va fi de 19 grade. La Comrat şi Cahul se aşteaptă 20 de grade.
În Capitală, astăzi sunt prognozate 18 grade Celsius. În următoarele zile vremea se va răci uşor. Ziua termometrele vor indica între 14 şi 18 grade, iar noaptea vor arăta între cinci și nouă grade Celsius.
Astăzi, în cea mai mare parte a Europei cerul va fi variabil. La Madrid se vor înregistra 21 de grade. La Paris vor fi 19, iar la Berlin cu un grad mai puţin. La Londra va ploua, iar termometrele vor arăta 16 grade.
La Roma se va încălzi până la 25 de grade. La Viena se aşteaptă 20 de grade, iar la Praga 18. La Varşovia sunt anunţate 19 grade. La Budapesta vor fi 21, iar la Belgrad 23 de grade. La Bucureşti se aşteaptă 20 de grade. La Ateva vor fi 26 de grade, iar la Ankara 21. La Kiev termometrele vor arăta 16 grade, iar la Moscova se va încălzi până la 12 grade.