SCHIMBĂM ACELE CEASORNICULUI. În această noapte, ţara noastră va trece la ora de iarnă
În această noapte vom dormi cu o oră mai mult şi asta pentru că vom trece la ora de iarnă. Astfel, în ultimul weekend al lunii, în noaptea de 26 spre 27 octombrie, ora 4:00 dimineaţa va deveni ora 3:00, ceea ce înseamnă că ziua de mâine va fi cea mai lungă din acest an.
La începutul lunii martie, Comisia Europeană a votat pentru renunţarea la schimbarea orei începând cu anul 2021, din motiv că aceste modificări au efecte negative asupra organismul uman. Mai exact, potrivit medicilor, oamenii au nevoie de aproximativ două săptămâni pentru a se adapta la schimbarea orei.
Statele membre ale UE vor decide dacă rămân la ora de vară sau vor trece la ora de iarnă în ultima duminică a lunii octombrie, în 2021. Şi în Moldova au fost numeroase dezbateri la acest subiect. Totuşi, autoritățile urmează să anunțe decizia oficială mai târziu.
În prezent, pe lângă Republica Moldova, mai sunt 74 de ţări care, în acest an, trec la ora de iarnă. Schimbarea este valabilă până în data de 29 martie 2020.
- ÎN ACEST WEEKEND, TRECEM LA ORA DE IARNĂ. Când dăm ceasurile înapoi
- În ultimul weekend din octombrie, Moldova trece la ora de iarnă. Schimbarea poate avea efecte negative
- Moldova a trecut la ora de iarnă. Acele ceasornicelor au fost date cu o oră în urmă
- Te-ai născut ziua sau noaptea? Ce spune acest lucru despre tine