Aproximativ 200 de mii de oameni au fost evacuaţi din cauza incendiilor de vegetaţie din California
Incendiile de pădure continuă să pârjolească nordul statului american California. Aproximativ 200 de mii de oameni au fost evacuaţi din calea flăcărilor. Printre ei sunt deţinuţii unei închisori, dar şi pacienţii unui spital. Pentru că numeroase focare nu au fost încă localizate, guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a declarat stare de urgenţă pe întreg teritoriul statului.
"Când vi se spune că este timpul pentru evacuare, trebuie să plecaţi! Nu încercaţi să mai aşteptaţi şi să nu luaţi în serios această cerinţă. Trebuie să ascultaţi experţii."
Mulţi dintre locuitori au fost treziţi din somn de pompieri şi rugaţi să-şi părăsească de urgenţă casele.
"Am fost treziţi la ora 4:30 dimineaţa şi anunţaţi că, din păcate, trebuie să fim evacuaţi. Ne-am luat animalele şi lucrurile de primă necesitate şi am plecat. Nu aveam niciun plan prestabilit."
Pompierii susţin că focarele sunt greu de localizat din cauza vântului puternic. Până acum, flăcările s-au extins pe o suprafaţă de 20 de mii de hectare.
"În acest moment, totul depinde de puterea vântului. Acum ne pregătim să apărăm casele din această zonă în cazul în care flăcările vor ajunge aici."
Drept măsură de precauţie, în mai multe oraşe a fost sistată energia electrică. Asta înseamnă că, în prezent, 2,5 milioane de oameni au rămas fără lumină. Cauzele care au dus la izbucnirea incendiilor nu au fost stabilite, deocamdată.
CITEȘTE ȘI: Zeci de mii de oameni evacuaţi din cauza incendiilor de vegetaţie de lângă Los Angeles