Ministrul Justiţiei despre preselecția procuror general: „Data viitoare, ne vom gândi de zece ori dacă să facem concurs”
Ministrul Justiţiei, Olesea Stamate, a apărat într-un interviu exclusiv la Europa Liberă decizia comisiei de preselecţie a procurorului general în faţa criticilor că s-au selectat în special procurori, nu și reprezentanţi ai societăţii civile, spunând că „şi-ar fi dorit” şi ea să vadă mai mulţi candidaţi din societatea civilă care „să întrunească condiţiile”, dar că aceştia nu au existat.
„Concursurile merg bine acolo unde instituţiile statului îşi fac treaba. Am făcut muncă de detectivi. Data viitoare, ne vom gândi de zece ori dacă să facem concurs pe o astfel de poziţie”, a declarat Olesea Stamate.
Ea a spus că l-a votat pe Ştefan Gligor, dar votul ei nu a fost suficient pentru ca acesta să se califice pentru concursul final.
Cât priveşte candidatura lui Alexandr Stoianoglo, fost deputat democrat într-o legislatură anterioară, care se regăseşte în lista finală a pretendenţilor pentru postul de procuror general, Stamate a spus că: "Argumentele dlui Stoianoglo din faţa comisiei au spulberat semnele de întrebare faţă de afilierea sa cu PD".
PUBLIKA.MD aminteşte că, ieri, Ministerul Justiţiei a făcut publică lista persoanelor preselectate de Comisie, (Oleg Crîşmaru Oleg, Veaceslav Gribincea, Veaceslav Soltan, Alexandr Stoianoglo), care va fi înaintată Consiliului Superior al Procurorilor pentru selectarea unei persoane pentru funcţia de procuror general.
CITEŞTE ŞI Cetăţenii, îndemnaţi să semneze o petiţie pentru demiterea ministrului Justiţiei, Olesea Stamate