(VIDEO) Alianţa dintre ACUM şi PSRM, ÎN PERICOL? Mesajul lui Igor Dodon către Blocul ACUM
Alianţa dintre ACUM şi PSRM este în pericol? Şeful statului, Igor Dodon, este nemulţumit de faptul că prim-ministrul Maia Sandu s-a întâlnit cu liberalul Dorin Chirtoacă şi au venit cu un apel comun de participare la vot împotriva candidatului PSRM pentru şefia Capitalei, Ion Ceban.
"O decizie politică a Maiei Sandu, probabil şi-a găsit un nou partener. Pentru noi este un semn de întrebare. Doamna prim-ministru și liderii Blocului ACUM trebuie să se determine cine le sunt partenerii. Dacă parteneri le sunt cei care au distrus orașul și vor să facă parteneriat cu ei, să o spună foarte clar. Pentru noi, PSRM, echipa prezidențială, care am susținut acest Guvern, am dat vot de încredere acestui Guvern, asta când alții poate se ascundeau. Pentru noi mesajul de bază pe care l-am înțeles astăzi, din ceea ce a avut loc, e că cineva crede că are alți parteneri. Vom lua în calcul asta pentru săptămâna viitoare", a menţionat Igor Dodon.
PUBLIKA.MD aminteşte că premierul Maia Sandu şi liderul PL, Dorin Chirtoacă, au venit cu un apel comun de participare la vot în data de 3 noiembrie. Aceştia au chemat oamenii să se mobilizeze împotriva lui Ceban, Dodon şi a socialiştilor şi să suţină candidatul blocului ACUM.
- REACŢIA Maiei Sandu la invitaţia PSRM de a face alianţă la nivel local
- Igor Dodon va avea astăzi o întrevedere cu liderul separatist din stânga Nistrului, Vadim Krasnoselski
- PARADOX ELECTORAL. De ce candidatul ACUM a pierdut alegerile în satul Maiei Sandu şi pentru ce au votat oamenii din localitatea lui Dodon