Belarus nu mai are nevoie de banii Rusiei. Minskul va împrumuta 500 de milioane de dolari din China
Belarus va semna până la finele anului curent un acord de creditare cu China, în valoare de circa 500 de milioane de dolari. Despre aceasta a declarat, vineri, ministrul Finanţelor din Belarus Maxim Ermolovici.
"Negocierile noastre cu băncile din China au condus la elaborarea unui acord de creditare cu Banca de stat pentru dezvoltare din China în valoare de 3,5 miliarde yuani, sau echivalentul a circa 500 de milioane de dolari", a spus Ermolovici.
Potrivit lui, Minskul speră că până la finele anului curent "vor fi finalizare procedurile de obţinere a acestor mijloace".
Anterior, autorităţile belaruse au solicitat oficial Rusiei să-l aloce un credit de stat în valoare de 600 de milioane de dolari pentru refinanţarea datoriei faţă de aceasta.
Însă negocierile privind acordarea mijloacelor băneşti s-au tergiversat, iar ca alternativă creditului rusesc, autorităţile belaruse examinează atragerea banilor chinezi.
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Dmitri Peskov, comentând negocierile Belarusului cu autorităţile chineze, a menţionat: "Noi nu putem spune nimic despre creditarea chineză, este dreptul suveran al camarazilor noştri belaruşi".