Comoară de 4.900 de obiecte de aur, descoperită cu un căutător de metale din Marea Britanie
Un căutător de metale din Marea Britanie a găsit o comoară de 4.900 de obiecte de aur caracterizată de cercetători drept "una dintre cele mai mari descoperiri arheologice britanice", arată Daily Mail, citat de b1.ro.
Comoară a aparţinut regelui anglo-saxon Penda, care conducea Regatul Merciei, şi datează din jurul anilor 600-650 e.n. (Era Noastră - n.r.).
Printre obiecte se numără multe bijuterii, arme ceremoniale, un set complet de mobilă şi un crucifix. Acesta din urmă era, cel mai probabil, purtat în bătălii pe post de amuletă pentru noroc ţinând cont că regele anglo-saxon al Merciei din acea perioadă era păgân.
În total, comoara cântarea patru kilograme şi cel mai probabil a fost îngropată în grabă, fără însă să mai fie şi recuperată. Istoricii presupun că iniţial ea aparţinuse regelui Regatului Northumbriei, un regat învecinat Merciei.
La acea dată, Anglia era împărţită în şapte regate rivale: Northumbria, Mercia, East Anglia, Wessex, Kent, Sussex şi Essex.
"Asta era o perioadă în care aurul devenise brusc mult mai disponibil, şi era transformat în obiecte frumoase pentru elita războinică", a precizat Dr. Chris Fern, de la Universitatea din York.
Descoperitorul a vândut comoara unui muzeu pentru suma de 3,2 milioane de lire sterline.