Şeful statului Igor Dodon a avut, astăzi, o întrevedere cu Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Dereck J. Hogan.
"Am abordat subiecte actuale ce țin de politica internă a Republicii Moldova și, în context, l-am informat pe dl Hogan despre riscurile unei eventuale demiteri a Guvernului Republicii Moldova.", a scris Dodon pe Facebook.
"Am subliniat faptul că Administrația Președintelui optează pentru menținerea stabilității social-politice, dar, totodată, consideră că toate acțiunile forțelor politice ale țării trebuie să respecte cadrul constituțional, fără a încălca principiile unui stat de drept.", se mai spune în mesajul preşedintelui.