Cine este avocatul reţinut pentru fraude în domeniul financiar-bancar şi spălare de bani
Avocatul care a fost reținut aseară de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie într-un dosar de spălare de bani este Ion Dorogoi. Acesta s-a predat benevol organelor de drept.
Potrivit mold-street.com, în anul 2013, Ion Dorogoi ar fi făcut parte dintr-un grup de persoane afiliate afaceristului Veaceslav Platon, care au participat la atacul raider asupra acționarilor Moldova Agroindbank. Atacul de atunci s-a finalizat cu preluarea controlului asupra unor pachete importante de acțiuni ale băncii de către firme și persoane în spatele cărora s-ar fi aflat Veaceslav Platon.
Între persoanele afectate de acest raider au fost și persoane din conducerea băncii, dar și acționari, care s-au pomeni peste noapte că nu mai dețin acțiuni la MAIB.
Pulbika.md amintește că avocatul a fost anunţat în căutare internaţională, fiind bănuit că ar fi fost autorul, instigatorul şi complicele unor înţelegeri dubioase cu un grup de persoane prin intermediul cărora au cauzat prejudicii deosebit de mari uneia dintre cele mai mari entităţi bancare din Republica Moldova.
- Un tânăr din Capitală, reținut de polițiști pentru comercializarea drogurilor
- Se dădea drept cumpărător, dar de fapt era un hoţ. Un tânăr din raionul Ștefan Vodă riscă ani grei de puşcărie (VIDEO)
- Membrii unei grupări infracționale alăturate organizației criminale "Chitaeț", reţinuţi. Au adus un prejudiciu de 300.000 de euro
- Un bărbat din Capitală şi-a jefuit propria mamă. Ce riscă infractorul (VIDEO)