Bunăoară, despre îmbinarea de cuvinte ”garda veche” pe care dicționarul o definește ca ”grup de persoane cu experiență într-un anumit domeniu”.  Garda veche (sau vechea gardă) se mai numesc persoanele care au participat în trecut la o acțiune socială, politică etc.

Sintagma este acum universală, dar la începuturile ei era strict militară. 

Astfel a fost numită oficial, începând din anul 1807, falanga de ofiţeri şi soldaţi care au servit sub drapelul lui Napoleon, distingându-se prin fidelitate, devotament, curaj în luptă şi constituind oamenii de nădejde ai împăratului. 

Acestei gărzi i s-a dus vestea, iar mai târziu numele ei a devenit o expresie ce desemnează o echipă de oameni bravi, căliţi, care stau neclintiţi de strajă pentru apărarea unei idei sau a unor idealuri cărora s-au ataşat de lungă vreme.  I se zice „garda veche” şi unui grup de oameni care îşi apără opiniile desuete chiar şi atunci când înfrângerea iminentă este evidentă. În Statele Unite ale Americii, de exemplu, acest termen este folosit deseori cu referinţă la partea cea mai conservatoare a partidului republican.

În anul 1804 s-a proclamat împăratul Napoleon I, care şi-a constituit mai apoi garda imperială destinată unor misiuni speciale.  Napoleon repurta victorie după victorie până când la un moment dat şi-a supraestimat  posibilităţile.  În timp ce purta în Spania un război pe care nu-l dusese până la capăt el a atacat şi Rusia, iar această campanie s-a transformat într-o catastrofă pentru oastea împăratului. În anul 1814 a fost nevoit să abdice şi a fost exilat pe mica insula Elba de la sud de Franţa. Dar în 1815 el a revenit şi a recucerit tronul. Atunci toată Europa s-a aliat împotriva lui. În apropiere de localitatea belgiană Waterloo Napoleon s-a confruntat cu trupele unite ale aliaţilor de sub comanda ducelui de Wellington, conducătorul armatei britanice. Era bătălia decisivă şi Napoleon şi-a trimit în luptă „garda veche”.

 Gardienii s-au avântat în luptă cu abnegaţie şi disperare, dar eforturile lor n-au fost suficiente şi bătălia a fost pierdută. În timp ce se retrăgea, „garda veche” a fost încercuită. Colonelul englez Charles Colville i-a somat să se predea, dar generalul Pierre  Cambronne, comandantul gărzii,  a răspuns la această ofertă cu fraza „Garda moare, dar nu se predă”, care a fost gravată pe postamentul statuii lui Cambronne instalate în oraşul Nantes după moartea lui.  După ce englezii au insistat, generalul a dat un  răspuns pe cât de energic, pe atât de concis: „Merde!”, în traducere aproximativă – „Rahat”. Este curios că în tot restul vieții sale generalul n-a mai rostit niciodată acest cuvânt. Totuși, după această întâmplare înjurătura respectivă a fost denumită eufemistic „le mot de Cambronne” – cuvântul lui Cambronne.

Ulterior Cambron a negat că ar fi rostit fraza despre gardă, deoarece el nu a murit şi s-a predat.  Mai circulă ipoteza că fraza i-a fost atribuită jurnalistului de Rougemont care a plasat-o într-un articol.  Mai târziu Victor Hugo a evocat scena de la

Waterloo în celebrul său roman „Mizerabilii” şi la fel i-a atribuit fraza generalului.

În pofida conflictului dintre legendă și realitate, toate aceste sintagme au prins aripi și s-au răspândit în toate limbile.  

Cu speranța că garda veche își va găsi un loc în lumea nouă, să ne auzim de bine!

Garda veche sau vechea gardă - grup de persoane cu experiență într-un anumit domeniu; persoanele care au participat în trecut la o acțiune socială, politică etc.

Garda veche – aşa a fost numită oficial, începând din 1807, falanga de ofiţeri şi soldaţi de sub drapelul lui Napoleon, distingându-se prin fidelitate, devotament, curaj  şi constituind oamenii de nădejde ai împăratului.

Dar se zice „garda veche” şi unui grup de oameni care îşi apără opiniile desuete chiar şi atunci când înfrângerea iminentă este evidentă.

În bătălia de la Waterloo Napoleon s-a confruntat cu trupele unite ale aliaţilor şi şi-a trimit în luptă „garda veche”.

Colonelul englez Charles Colville i-a somat să se predea, dar generalul Pierre  Cambronne, comandantul gărzii,  a răspuns la această ofertă cu fraza „Garda moare, dar nu se predă”, iar când englezii au insistat, a răspuns energic şi concis: „Merde!”, în traducere aproximativă – „Rahat”.

După această întâmplare înjurătura „Merde” a fost denumită eufemistic „le mot de Cambronne” – cuvântul lui Cambronne.

„Mizerabilii” - cel mai celebru roman al lui Victor Hugo, considerat drept una dintre capodoperele umanității, precum și o adevărată frescă socială.