DETALII despre perchezitiile la întreprinderile distribuitoare de gaz
Vineri, 8 noiembrie 2019, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) de comun cu Inspectoratul Național de Investigații al IGP au efectuat percheziții la întreprinderi distribuitoare de gaze naturale, care au prejudiciat Moldovagaz și întreprinderile afiliate acesteia, în proporții de 20.000.000 lei.
Potrivit procurorilor, perchezițiile au fost desfășurate la întreprinderile "Bălți-Gaz", "Ialoveni-Gaz", "Moldovatransgaz”, "Şoldănești-Gaz”. Materialul probatoriu ridicat de către oamenii legii va fi examinat pentru stabilirea circumstanțelor pe faptul implementării unei scheme frauduloase, care a cauzat aceste prejudicii. Din materialul probatoriu ridicat fac parte documente relevante cauzei penale, dar și mijloace bănești de proveniență necunoscută, de la persoane publice.
La această etapă, perchezițiile efectuate sunt corelate cu cele desfășurate la Ungheni-Gaz, luna trecută. Pentru această faptă, legea penală prevede amendă de până la 15 ani cu închisoarea.
PCCOCS va reveni cu detalii odată ce acestea vor deveni disponibile, în limita legii.