STRIGĂTOR LA CER! Un bărbat și-a vândut fetița cu NOUĂ MII DE EURO ca să aibă bani de videochat
Un bărbat și-a vândut fiica unui cuplu de străini cu aproximativ 9.000 de euro, pentru a putea să o plătească pe preferata lui de pe un videochat, transmite digi24.ro.
Bărbatul, din provincia chineză Fujian, avea doi copii mici - un fiu și o fiică - și spune că soția lui a plecat de acasă și nu-și mai permitea să crească doi copii. A fost acuzat de trafic de persoane, după ce autoritățile au stabilit că și-a vândut fetița, în februarie, potrivit Daily Mail, care citează Strait Metropolis Daily.
Potrivit presei locale, tatăl, cunoscut sub numele de Lu, a fost prezentat cumpărătorilor de către doi intermediari la începutul acestui an. Cumpărătorii - familia Chen - locuiesc în orașul Fuzhou, aflat la 110 kilometri de domiciliul bărbatului. Cei doi suferă de probleme de fertilitate, iar copilul pe care îl aveau a murit în 2017. Soții sperau să poată adopta un copil.
Până la urmă, au cumpărat fetița. Tatăl și familia au semnat un așa zis act de adopție, care nu este nimic altceva decât o foaie scrisă de mână și semnată de cei trei. Tatăl a primit 80.000 de yuani, adica aproximatin 9.000 de euro.
Anchetatotii au stabilit că bărbatul a băgat toți banii într-un videochat, unde o contacta pe o anumită tânără.
Acordul ilegal a ieșit la iveală câteva luni mai târziu, când familia Chen a încercat să obțină un act de identitate pentru fată folosind un certificat de naștere fals.