Moldova, în presa internaţională. Subiectul învestirii Guvernului Chicu, relatat de agenţii de ştiri din România, Rusia, dar şi SUA
Presa internaţională a fost ieri cu ochii pe Republica Moldova. Despre faptul că, la Chişinău a fost format şi votat un nou Guvern au relatat agenţii de ştiri din România, Rusia, dar şi Statele Unite.
Agerpres, a scris că Guvernul Ion Chicu a primit 62 de voturi de încredere din partea deputaţilor socialişti şi democraţi. Agenţia din România o citează pe preşedinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, care a declarat, în plenul Parlamentului, că acesta este cel mai profesionist guvern din istoria Republicii Moldova.
Portalul de ştiri din Rusia, lenta.ru a optat pentru un titlu de mare impact "Alegerile anticipate au fost evitate. Parlamentul de la Chişinău a votat un nou Executiv". În leadul ştirii se mai menţionează că decizia a fost luată doar de socialişti şi democraţi, cele mai puternice forţe politice din Legislativ.
Interes pentru situaţia politică din ţara noastră a manifestat şi presa americană. Cunoscuta agenţie de ştiri Associated Press a scris că în Republica Moldova s-a format un guvern tehnocrat, condus de un fost ministru al Finanţelor. Autorul ştirii menţionează că evenimentul de rezonanţă a avut loc la două zile după prăbuşirea administraţiei Maiei Sandu, care a durat doar câteva luni.
În aceeaşi ordine de idei, The New York Times, dar şi televiziunea de peste Ocean, CBS au scris că şapte din cei 11 miniştri noi, inclusiv premierul Ion Chicu, sunt foşti consilieri de-ai preşedintelui Igor Dodon, apropiatul Moscovei.