Regele unui stat african şi-a procurat pe ascuns 140 de maşini de lux Rolls Royce şi BMW. Oamenii sunt revoltaţi
Embed:
canal tv
Regele statului african Eswatini, cunoscut înainte ca Swaziland a provocat o adevărată revoltă în rândul localnicilor după ce a cumpărat 140 de maşini de lux Rolls Royce şi BMW, scrie The Sun.
Toate automobilele sunt folosite de membrii familiei, adică 15 soţii şi 23 de copii.
Maşinile sunt de diferite culori, inclusiv roz, şi ar fi fost aduse în ţară pe ascuns.
Cetăţenii sunt indignaţi de cheltuielile exorbitante ale familiei regale din Eswatini, unde salariul mediu lunar abia ajunge la o sută de euro.
La începutul săptămânii, mai multe partide din parlamentul de la Lobamba au creat o alianţă ce îşi propune renunţarea la monarhie şi transformarea ţării în republică.
Regele Mswati al III-lea are 51 de ani şi este unul dintre cei mai bogaţi oameni din Africa. Doar în conturile bancare, monarhul african are aproape 200 de milioane de euro.