Italia sub cod roşu de avalanşe. Zeci de case blocate de nămeţi
foto: Ccorriere TV
După ce Veneția a fost inundată, Italia și sud-estul Franței se confruntă acum cu căderi masive de zăpadă care au paralizat drumurile. În câteva zile, s-a depus un stat de un metru și jumătate. Problemele mari sunt în nordul Italiei acolo unde au avut loc avalanșe, iar arborii doborâți de greutatea zăpezii au blocat zeci de drumuri.
O avalanșă a măturat duminică dimineață localitatea Val Martello din Tirolul de Sud, după ce, în ultimele zile, a nins din abundență. Localnicii s-au trezit cu un râu de zăpadă amestecată cu roci și crengi, care coboară la vale pe străzile din sat. Zăpada desprinsă de pe munte a blocat drumurile și a avariat câteva case.
Localitatea este acum izolată de lume, iar oamenii nu pot ieși din case și curți, pentru că omătul a astupat totul în cale. Școlile și magazinele sunt închise. Echipele de salvare intervin cu greu în zonă.
Autoritățile locale au emis avertizări de cod roșu și atrag atenția că noi avalanșe sunt așteptate în orele următoare. Probleme sunt în tot Tirolul de Sud, din cauza zăpezii care se apropie de nivelul-record din 1985, de un metru și jumătate în localități. Multe dintre ele au rămas izolate, iar intervențiile se fac cu greutate în zonă.
Printre localnicii afectați se numără și români.
„În continuare, suntem izolați, deoarece autoritățile au închis străzile din localități, magazinele sunt închise, din cauza căderii arborilor, pomilor asupra străzilor, acestea sunt blocate. Nu am prins așa ceva, nu am fost niciodată blocat în asemenea hal. Zăpada de miercuri a căzut, școlile sunt închise, au fost închise joi și vineri, am primit avertizare și pentru mâine și poimâine (luni și marți), școlile vor fi închise, nu știm ce va fi în continuare”, a relatat la Digi24 Marian Rus, un român stabilit de 20 de ani în Italia.
Zeci de drumuri au fost blocate de arborii căzuți la pământ sub greutatea zăpezii. Pompierii au fost chemați să intervină în sute de cazuri. Tot din cauza căderii abundente de omăt, peste 11 mii de locuințe au rămas fără energie electrică în Tirolul de Sud. Iar veștile nu sunt bune: va continua să ningă și noi avalanșe sunt așteptate în perioada următoare.