PUBLIKA REPORT: Zi decisivă mâine. Vom şti cine ar putea deveni Procuror General
Embed:
Mâine vom afla cine ar putea fi viitorul Procuror General. Patru pretendenţi figurează pe lista trimisă astăzi de Ministrul nou al Justiţiei la Consiliul Superior al Procurorilor. Şefa CSP spune că viitorul procuror va fi examinat din toate punctele de vedere şi va fi supus inclusiv unui control la psihiatrie.
Vladislav Gribincea, Oleg Crîșmaru, Veaceslav Soltan și Alexandru Stoianoglo, - dintre ei va fi ales unul care va fi propus mâine spre aprobare preşedintelui Igor Dodon. Se vehiculează de o lună că Blocul ACUM îl promova pe Gribincea, iar socialiştii - pe Stoianoglo, însă confirmări oficiale despre aceasta nu au fost.
Aşadar, concursul anulat de Guvernul Sandu este continuat de Guvernul Chicu, cu respectarea legală a tuturor procedurilor, asta spune noul ministru Fadei Nagacevschi. El a adăugat că proiectul reformei în justiţie va fi trimis într-o săptămână Comisiei de la Veneţia, care îl va examina chiar la următoarea şedinţă din decembrie.
Şi încă o noutate: astăzi a demisionat preşedintele Comisiei juridice din Parlament, Sergiu Litvinenco, deputat din blocul ACUM, care afirmă că "socialiștii fac totul doar ca să aibă un procuror general controlat".
Când şi cum va fi ales noul procuror general, aflăm de la invitaţii Ritei Ursalovschi: juriştii TEODOR CÂRNAŢ şi VITALI GAMURARI.