Analist politic despre amendamentul lui Gherus: Miza adevărată este totuşi Transnistria
Cedările Ucrainei față de Rusia afectează direct securitatea energetică a Moldovei. Un eveniment aparent inofensiv și puțin mediatizat din țara vecină Ucraina, produs în luna septembrie, poate să cauzeze efecte extrem de nocive în Republica Moldova și să-i afecteze securitatea energetică. E vorba de modificarea legislației în domeniul energetic, operată în luna septembrie de Rada Supremă a Ucrainei, datorită căreia vecina noastră a început să cumpere energie electrică din Rusia. De această părere este analistul politic Cornel Ciurea, care a făcut o analiză amplă la acest subiect.
Deputații pro-ruși din Rada Supremă pun în pericol securitatea energetică a propriei țări
La 18 septembrie 2019 Rada Supremă a Ucrainei a modificat legislația în domeniul energiei electrice, fapt ce a permis creșterea bruscă a importurilor din Rusia. Potrivit datelor statistice, volumul de energie electrică achiziționat de către Ucraina din Rusia s-a mărit în luna octombrie de 2 ori iar în luna noiembrie de 3 ori. O asemenea intensificare a importurilor de energie electrică din Rusia, considerată de ucraineni drept țară agresor, a fost calificată de către unii deputați ucraineni drept ”crimă de stat”.
Această inițiativă a fost promovată de președintele Comisiei Parlamentare pentru Probleme Energetice a Radei Supreme, Andrei Gherus, un politician cu simpatii pro-rusești și un apropiat al oligarhului Kolomoiskii. Deși, ulterior, Gherus a infirmat interesul pentru această decizie și a invocat faptul că importurile nu sunt profitabile, creșterea exponențială a livrărilor de energie electrică din Rusia a pus pe jar nu doar societatea ucraineană dar și oficialii din Uniunea Europeană. Potrivit europenilor această decizie a Radei Supreme vine în contradicție cu acordurile semnate în cadrul Acordului de Asociere.
Care sunt interesele Rusiei în sectorul energetic?
Prin modificările operate în luna septembrie, Ucraina ajută volens nolens Rusia în implementarea unei strategii mai vechi care declară resursele energetice drept vârf de lance al Moscovei în războiul cu Europa. Scopul dintotdeauna al Rusiei a fost să se debaraseze de rolul umilitor de ”furnizor subdezvoltat de materii prime” al Europei și să se transforme într-o supraputere energetică, capabilă să dicteze statelor lumii propriile condiții politice și economice.
Un element al acestei strategii este diminuarea la maxim a exportului de materie primă cu valoare adăugată puțină, cum ar fi gazul natural, care reducea Rusia la rol de periferie. Pentru aceasta, Rusia urma să pună în aplicare două stratageme: în primul rând să obțină accesul la rețelele de distribuție a gazului natural, ultima verigă în întreg lanț de producere și care oferă cea mai ridicată valoare adăugată; în al doilea rând, să renunțe la exportul de gaz natural în favoarea produselor finite cu o productivitate a muncii mai mare, precum e energia electrică.
Prima stratagemă a eșuat lamentabil – Pachetul Energetic 3, conceput de UE, a demonopolizat procesul de furnizare a gazelor naturale și a liberalizat piața energetică, punând în mare dificultate Gazprom-ul. Moldova rămâne unica țară în care există în continuare un asemenea monopol dar o data cu implementarea pachetului Energetic 3 şi la noi se va pune punct acestei influențe disproporţionate a rușilor pe piața energetică.
Din nefericire, prin decizia Radei Supreme din luna septembrie, Ucraina încurajează Rusia să avanseze pe cea de-a doua strategie – exportul de produse finite cu valoare adăugată ridicată. Astfel, vânzând energie electrică Ucrainei la prețuri scăzute, Rusia scoate Ucraina de pe piața europeană cu prețuri și reguli de joc clare și readuce Ucraina pe o piață a energiei electrice cu prețuri ambiguie și netransparente.
Cum va fi afectată pe viitor securitatea energetică a Ucrainei și procesul de formare a prețurilor la energie electrică urmează încă a fi analizat. Din punct de vedere politic, însă, această decizie pare să fie un dezastru care anulează practic demersurile Ucrainei la Bruxelles în privința menținerii sancțiunilor față de Rusia. Nu poți să ceri sancțiuni față de Moscova și în același timp să cumperi energie electrică de la o țară agresor.
Securitatea energetică a Moldovei este și ea făcută praf
Elementele discutate mai sus pun sub lovitură și securitatea energetică a Republicii Moldova.
În primul rând, este afectat unicul element de securitate energetică pe care îl avem noi, producerea de energie electrică locală, care se realizează pe baza gazului rusesc. Este extrem de probabil că noile împrejurări vor forța Moldova să renunțe la acest element al securității și vom fi siliți de circumstanțe să lichidăm producerea locală de energie electrică, trecând în exclusivitate la importuri.
În al doilea rând, vom fi nevoiți să importăm energie electrică din Ucraina, care de fapt va fi energie electrică reexportată din Rusia cu toate consecinţele de rigoare - dependența energetică, prețuri neclare, subordonare politică. Dacă în cazul gazelor naturale capacitatea Rusiei de a manevra este mult mai redusă, atunci în cazul energiei electrice, Rusia poate utiliza această armă mult mai eficient atât împotriva Ucrainei cât și Moldovei.
Miza adevărată este totuși Transnistria
Decizia Radei Supreme ne poate lovi și din altă direcție – Transnistria.
Astăzi, livrările de gaze ale Rusiei spre Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan sunt puse serios în pericol din cauza impasului în care au ajuns negocierile dintre companiile Gazprom și Naftogaz cu privire la tranzitul de gaze rusești pe teritoriul Ucrainei după 2020. Rușii nu pot admite stoparea funcționării acestei centrale – prin blocarea activității ei, Transnistria va rămâne fără energie electrică.
O asemenea eventualitate va vulnerabiliza enorm pozițiile Moscovei în negocierile cu Kievul și o va obliga să facă concesii importante de teamă să nu piardă această redută geopolitică în estul Europei.
De aceea, decizia Radei Supreme de a accepta importurile de energie electrică din Rusia rezolvă imediat această dificultate și poate fi văzută ca o uneltire țesută cu abilitate de silovicii ruși în vederea realizării unei ”spărturi” spre Transnistria cu mâinile ucrainenilor. Astfel, negocierile cu Naftogazul Ucrainei vor putea fi în continuare înghețate iar energia electrică va fi exportată nestingherit spre Transnistria prin teritoriul țării vecine.
O asemenea turnură va pica extrem de prost în Moldova și va constitui un semnal nou pentru consolidarea vectorului pro-rusesc la Chișinău. În condițiile în care Ucraina dă undă verde propriului agresor și-i asigură accesul liber în Transnistria, partida pro-occidentală din Moldova va încasa o nouă lovitură care va sugera eșecul cursului pro-european al țării.