Fostul șef al PCCOCS, reținut pentru îmbogăţire ilicită. Procurorii au oferit DETALII privind afacerile DUBIOASE ale lui Chitoroagă
(UPDATE 16:15) Procuratura Anticorupţie a venit cu detalii privind reţinerea fostului șef al PCCOCS.
Procurorii au descins, astăzi, atât la domiciliul fostului șef PCCOCS, cât și în locuințele altor trei persoane, într-o cauză penală pornită pe faptul îmbogățirii ilicite.
Potrivit materialelor procesului penal, pe teritoriul unei localități din raionul Ungheni, este amplasat un bazin acvatic cu suprafața de aproximativ 37 hectare, ce aparține unei SRL, fondatorii căreia fiind fratele și nașul de cununie al procurorului. Potrivit, însă, martorilor, în spatele afacerii ar sta ultimul.
Mai mult decât atât, în cadrul procesului penal a fost stabilit faptul că nașul de cununie al suspectului, cât și SRL-ul ce-i aparține au devenit proprietari la mai multe terenuri din preajma bazinului, asupra unora din ele în condiții dubioase.
Potrivit materialelor cauzei penale, în luna septembrie anul 2018, societatea comercială a devenit proprietarul unui teren cu destinație agricolă de peste 8,8 ha, situat într-o localitate din raionul Ungheni. Un an mai târziu același SRL devine proprietar al unei construcții de 6800 metri pătraţi și la 5 terenuri agricole cu suprafața de peste 42 ha, în altă localitate din același raion.
În data de 2 mai 2019, societatea a devenit proprietarul altui teren cu destinație agricolă, cu suprafața de 0,25 ha, situat în a treia localitate din r-nul Ungheni, pe care sînt amplasate construcții agroindustriale cu suprafața de peste 300 metri pătrați, estimate la valoarea de peste 200.000 lei.
În perioada anilor 2016 - 2018, pe unul din terenurile menționate a fost construită o vilă cu suprafața exterioară de 551,4 metri pătrați, valoarea căreia a fost evaluată la 2.880.000 lei. La fel, vila menționată, a fost racordată la energie electrică, valoarea de bilanț a căreia este de 897 131,55 lei.
Potrivit declarațiilor cu privire la venit și proprietate și declarațiilor de avere și interese personale, Nicolae Chitoroagă și membrii familiei sale, în perioada anilor 2012 - 2018, au obținut venituri în sumă de 1 991 138,05 mii lei.
Prin urmare, valoarea bunurilor achiziționate în perioada anilor 2014 - prezent, depăşeşte substanţial, aproximativ 1.700.000 de lei (fără a ține cont de valoare de piața a bunurilor), veniturile legale indicate în declarațiile de avere și interese personale.
Ca rezultat al acțiunilor de urmărire penală efectuate - fostul șef PCCOCS a fost reținut pentru un temen de 72 de ore.
(13:44) Fostul şef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale Nicolae Chitoroagă a fost reţinut de procurorii anticorupţie. El este bănuit de îmbogăţire ilicită.
Informaţia a fost confirmată pentru postul nostru de televiziune de şeful Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari.
Chitoroagă şi-a dat demisia din funcţia de şef al PCCOCS la sfârşitul lunii iunie din cauza presiunii la care era supusă în ultimul timp instituția. El a fost numit în funcţie în august 2017, în urma unui concurs, după ce a exercitat interimatul mai bine de un an.
Nicolae Chitoroagă activează ca procuror din anii ’90, iar după fondarea Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei a fost şeful Direcţiei Urmărire Penală a instituţiei.
- Furau automobile de lux din Moldova. Cine sunt infractorii şi schema prin care acţionau (VIDEO)
- Patru suspecţi, printre care şi un angajat al Poliției de Frontieră, reţinuţi pentru trafic de droguri. Riscă ani grei de puşcărie
- OMOR în Capitală. Un bărbat, ucis şi lăsat să zacă într-un apartament. Cine este suspectul