Chivu, pe punct de transfer la Napoli
După patru sezoane la Internazionale Milano, cu care a câştigat aproape tot ceea ce era posibil, fotbalistul român Cristian Chivu este pe punctul de a părăsi gruparea din capitala provinciei Lombardia şi a se transfera la o altă formaţie italiană, Napoli, care i-a făcut şi ofertă.
Internazionale Milano a ajuns la final de ciclu şi intenţionează să intre în schimb de generaţii, iar fundaşul român Cristian Chivu este vizat direct. După 4 ani, căpitanul echipei naţionale a României poate încheia conturile cu Inter-ul şi întări defensiva lui Napoli.
Chivu a avut un sezon mai slab, a căzut în dizgraţia conducătorilor nerazzurri şi a fost pus pe lista de transfer. Fundaşul român are şi ofertă de transfer de la echipa lui Walter Mazzari, care are mari şanse să joace în sezonul viitor în grupele Champions League.
Potrivit agenţiei tuttomercatoweb.com, "defensiva lui Napoli ar putea fi întărită prin achiziţia lui Chivu, cu care echipa să devină competitivă în Liga Campionilor. Preşedintele De Laurentis deja i l-a cerut lui Moratti pe căpitanul naţionalei României, care are avantajul că poate juca atât fundaş-stânga, cât şi stoper. Chivu ar fi ideal pentru apărarea în cinci a lui Mazzari, iar Inter e gata să-l cedeze".
Chivu mai are contract cu Inter încă un an şi, pentru a ajunge la Napoli, trebuie să accepte un salariu sensibil inferior celui actual de puţin peste 5 milioane de euro anual. În echipa lui Walter Mazzari, cel mai mare contract îl are uruguayanul Edinson Cavani, care abia ajunge la 2 milioane de euro şi care, ca să rămână în oraşul de lângă Vezuviu, a cerut o sumă triplă.